Pescarul

luni, 20 februarie 2017

”Pescarii”

Cu mult timp în urmă citisem în revista Cuvântul Adevărului o poveste care conține un adevăr regăsit în bisericile de azi. Redau mai jos conținutul.



„S-au întâlnit odată niște pescari care au înființat o asociație, pentru că lacurile şi apele din împrejurimi erau pline de pești. Săptămână de săptămână, lună de lună, an de an acești pescari se întâlneau regulat la ședințe. Ei vorbeau despre chemarea lor de pescari, despre apele piscicole bogate şi despre diferite metode de pescuit. An de an ei defineau tot mai exact termenul „a pescui“, îşi apărau reputația de pescari şi au remarcat că pescuitul trebuie să fie şi să rămână îndeletnicirea de bază a pescarului.
Neîncetat ei căutau metode mai noi şi mai bune şi încercau să definească mai clar termenul de „pescar“. Ei foloseau motouri ca: “Industria piscicolă trăiește din pescuit precum focul depinde de flacără”, sau “pescuitul este datoria fiecărui pescar”. Ba mai mult ei au organizat şi alte întâlniri sub genericul „anul pescuitului“. Au organizat conferințe naționale şi internaționale în care se discuta despre pescuit. De asemenea schimbau informații cu referire la echipamentul modern al pescarului şi despre cele mai bune momeli.
Pescarii au construit şi imobile cu scopul echipării noii generații pentru meseria de pescar. Însă, un singur lucru ei au uitat să facă: să pescuiască.
Pe lângă întâlnirile lor regulate pescarii au înființat şi un comitet a căror sarcină principală era, să trimeată pescari în alte zone neexplorate. Acest comitet mai avea datoria să motiveze pescarii la credincioşie faţă de meseria de pescar. Cei care făceau parte din comitet erau oameni devotați pescuitului şi care ştiau să motiveze pe alţii la pescuit. Acest comitet a angajat personal auxiliar pentru diferitele conferințe care trebuiau ținute. Dar din păcate nici comitetul, nici personalul angajat nu făceau un lucru: să pescuiască!
Institute moderne şi imense au fost construite cu scopul echipării pescarilor pentru pescuit. În programa şcolară au fost introduce şi materii noi ca: “Necesităţile peştilor”, sau “studiu academic despre hrana peştilor”. În acest institut predau cei mai renumiţi doctori în “pescologie”, care din păcate nici ei, nici colegii lor nu pescuiau; ci doar predau teoria pescuitului. Mulţi studenţi au trecut prin băncile acestui institut şi l-a sfârşit au dobândit după mult efort licienţa academică de “pescar”. Asfel o serie de pescari bine echipaţi au fost trimişi în zone îndepărtate şi neexplorate, la pescuit.
În scurt timp s-a simţit nevoia înfiinţării de edituri, pentru a putea pune la dispoziţie manualele necesare. Maşinile de tipărit funcţionau zi şi noapte pentru a produce materialul atât de necesar teoriei pescuitului. Ba chiar, s-a înfiinţat şi agenţie pentru a disponibiliza vorbitori deosebiţi. Ca urmare acestor acţiuni mulţi au simţit chemarea pentru pescuit şi s-au înscris. Aceştia s-au pus la dispoziţie şi au fost trimişi la pescuit. Dar aşa ca şi ceilalţi pescari ei n-au apucat să facă ce ar fi trebuit făcut: să pescuiască pentru că erau preocupaţi cu diverse activităţi. Consturiau sisteme de pompare pentru a alimenta peştii cu apă, conduceau tractoare pentru a întreţine şi construii canale noi. Unii chiar parcurgeau distanţe mari pentru a studia evoluţia icrelor. Alţii socoteau că un aport mare pe care ei l-ar putea aduce, era, să producă echipament de pescuit. Iar alţii încercau să întreţină o relaţie bună cu peştii, pentru ca peştii să poată face diferenţa dintre un peşte bun şi unul rău.
După o seară deosebită cu tema „necesitatea pescuitului“ un tânăr a părăsit sala de conferinţe, profund mişcat, şi s-a dus la pescuit. În următoarea dimineaţă el a mărturisit cum a prins doi peşti mari. Pentru acest rezultat remarcabil a fost distins cu un premiu deosebit şi a fost invitat să vorbească despre experinţa sa într-o conferinţă mare. Fiindcă mulţi doreau să-l asculte tânărul a decis să renunţe la pescuit pentru a avea timp suficient de a-şi împărătşii altora experinţele în domeniul pescuitului. Pe deasupra, el a fost ales în comitetul lor ca membru de onoare, din pricina experinţei bogate în acest domeniu.
Mulţi pescari au adus jertfe şi sacrificii deosebite pentru că iubeau această meserie. Alţii acceptau să trăiască aproape de ape şi să fie expuşi mirosului de peşte mort. Sufereau din pricina celora care îşi băteau joc de ei petnru că erau pescari, dar de fapt nu pescuiau. Se îngrijorau pentru acei care nesocoteau întâlnirile săptămânale. Ei de fapt socoteau că erau ucenicii aceluia care a zis: „Urmaţi-mă şi vă voi face pescari de oameni“.
Ne putem închipui, cât de profund loviţi erau, când cineva a îndrăznit să spună că unul care n-a prins nici un peşte în viaţa sa, de fapt nici nu este un adevărat pescar. Totuşi, în adâncul inimii lor le dădeau dreptate. Oare este pescar un om care nu a pescuit niciodată?

duminică, 2 iunie 2013

% UNDE TE REGĂSEȘTI ÎNTRE ACESTE PROCENTAJE? %

ȘTIAȚI DESPRE MEMBRII BISERICII CĂ...

10 % nu pot fi găsiți nicăieri
20 % nu participă niciodată la un serviciu divin
25 % recunosc că nu se roagă niciodată
35 % recunosc că nu citesc niciodată Biblia
40 % nu contribuie financiar la programele bisericii
60 % nu oferă nimic pentru proiectele misionare
65 % nu citesc niciodată lecțiunea săptămânală
75 % refuză orice răspundere în biserică
85 % nu invită niciodată pe cineva la biserică
90 % nu iau parte la ora de rugăciune săptămânală
95 % nu câștigă niciodată un suflet pentru Hristos

DAR

100 % așteaptă să meargă în cer!

miercuri, 15 mai 2013




Vă invităm să luați parte cu noi zilele de vineri și sâmbătă, 7-8 iunie 2013, între orele 9 – 17, în cadrul Bisericii Penticostale Elim (nr.1) din Hunedoara, situată pe strada Bogdan Vodă nr.1 (www.facebook.com/biserica.elim.hunedoara) unde va avea loc un curs de echipare pentru Capelani.
Conferința va fi susținută de Dr. JAKE POPEJOY, Director – Chaplains Commission în cadrul Church of God SUA, însoțit de Pastor IULIAN COSTEA, Director al Centrului de Capelani din Oradea (www.cogccc.com).
Este necesar să ...primim email-ul fiecărui participant, deoarece înainte de această conferință trebuie ca fiecare să parcurgă un curs introductiv online, care va fi transmis pe email, fiind astfel mult mai eficient timpul celor 2 zile în care vom fi împreună. Acest material va putea fi găsit și pe www.cogccc.com la secțiunea ”Arii de activitate – Capelani”
Pe parcursul zilei de sâmbătă se vor face fotografiile pentru legitimații, care vor fi distribuite ulterior fiecărui participant, iar la încheierea conferinței va avea loc înmânarea diplomelor tuturor celor care au parcurs acest curs.
Pentru o bună organizare vă rugăm să confirmați participarea dumneavoastră și să ne trimiteți adresa de email pentru fiecare participant până în data de 23 mai 2013 prin email la adresa elimhunedoara@yahoo.com. Taxa de participare de 25 lei/pers. se va încasa în ziua desfășurării conferinței.

ZIUA ÎNTÂI (Material parcurs Online)
Sesiunea 1: Orientarea spre Capelanie
Sesiunea 2: Istoria capelaniei
Sesiunea 3: Fundamentele teologice ale capelaniei
Sesiunea 4: Mentalitatea bunului samaritean
Sesiunea 5: Etică și privilegii
Sesiunea 6: Sensibilitate, diversitate și incluziune
Sesiunea 7: Consilierea spirituală la locul de muncă
ZIUA A DOUA (Material predat in clasa)
Sesiunea 8: Profilul personalului serviciilor de urgență
Sesiunea 9: Înțelegerea stresului
Sesiunea 10: Consecințe fizice ale stresului
Sesiunea 11: Stresul post-traumatic
Sesiunea 12: Stresul datorat incidentelor grave
Sesiunea 13: Controlul stresului
ZIUA A TREIA (Material predat in clasa)
Sesiunea 14: Rugăciunea și închinarea în forumul public
Sesiunea 15: Anunțul în caz de deces
Sesiunea 16: Ciclul violenței
Sesiunea 17: Resurse și surse de informare



      marți, 14 august 2012

      CINE LUCREAZĂ?

      Dragă prietene:

      Numărul total de membri ai bisericii: 1400
      Membrii nerezidenţi: 75
      Rămaşi să mai facă Lucrarea: 1325
      Persoane în vârstă, care şi-au făcut partea lor: 25
      Rămaşi să mai facă Lucrarea: 1300
      Persoane bolnave: 25
      Rămaşi să mai facă Lucrarea: 1275
      Membrii care nu s-au dedicat Lucrării: 350
      Rămaşi să mai facă Lucrarea: 925
      Membrii care vin la Paşti şi la Crăciun: 300
      Rămaşi să mai facă Lucrarea: 625
      Oamenii care lucrează peste program şi sunt obosiţi: 300
      Rămaşi să mai facă Lucrarea: 325
      Nepăsători: 200
      Rămaşi să mai facă Lucrarea: 125
      Membrii care sunt prea ocupaţi în altă parte: 123
      Rămaşi să mai facă Lucrarea: 2
      Cei doi sunt eu şi tu. Iar tu stai şi citeşti statistica aceasta!

      joi, 2 februarie 2012

      Toată Lumea, Oricine, Cineva şi Nimeni

      Aceasta este o poveste despre 4 oameni pe care îi chema  Toată Lumea, Oricine, Cineva şi Nimeni. A apărut o problemă foarte importantă şi Toată Lumea trebuia să o rezolve. Toată Lumea era sigură că Cineva o s-o facă. Oricine putea să o facă, dar Nimeni nu a făcut-o. Cineva s-a enervat din cauza asta pentru că treaba era pentru Toată Lumea. Toată Lumea a crezut că Oricine o să o facă, dar Nimeni nu a realizat că Toată Lumea o să stea deoparte.
      În cele din urmă Toată Lumea a dat vina pe Cineva şi Nimeni n-a facut ceea ce Oricine putea să facă.

      Vă sună cunoscută povestea? Parcă ar fi ceva de zi cu zi, care ni se întâmplă mereu.
      Păcat!

      sâmbătă, 2 iulie 2011

      Marea Trimitere şi Marea Dezamăgire

                  Cu o lună în urmă am fost în Turcia, într-o călătorie misionară de 7 zile prin Istanbul. Agenţia Penticostală de Misiune Externă (APME) organizează astfel de călătorii în care să-i „prindă” pe slujitorii bisericilor penticostale din România. Scopul:
      -    pentru ca biserica din România să aibă o înţelegere cât mai aproape de realitate cu privire la Turcia şi nevoia acestei ţări de a fi evanghelizată;

      -    pentru ca biserica din România să se roage să trimită şi să susţină misionari în cunoştinţă de cauză.

      M-am întors dezamăgit!

      Am fost impresionat de ceea ce am văzut în acestă ţară şi în acest mare oraş în care sunt 20 de milioane de oameni – cam cât avem noi în întreaga Românie. Am constatat nevoia enormă de a misiona această ţară musulmană care numără 80 de milioane de locuitori şi care are până la 5000 de credincioşi evanghelici, cu mult mai puţin decât sunt în judeţul meu.

      E ceva deosebit să ştii că eşti pe meleagurile pe care cândva era Edenul. Avraam a pornit înspre Canaan de aici, din Urfa de azi. Noe şi familia lui au început repopularea pământului de aici, după ce corabia a rămas pe muntele Ararat. Pavel s-a născut aici, în Tarsisul de astăzi. Tot de aici a fost trimis în misiune, din Antakiya de azi şi în teritoriul Turciei de azi şi-a desfăşurat cea mai mare activitate. Foarte multe biserici din primul veac s-au aflat pe aceste meleaguri, printre care cele 7 biserici din Apocalipsa 2 şi 3. Din Constantinopol (Istanbul) s-a răspândit creştinismul spre Europa.

      De ce dezamăgit? Din cauza „marii nepăsări” faţă de Marea Trimitere. Asta este atitudinea noastră, a românilor evanghelici, chemaţi să ducem Vestea Bună până la marginile pământului.

      Turcia – cea mai mare naţiune neevanghelizată din lume. România – cea mai evanghelizată ţară din Europa. Se află doar la câteva ore distanţă (cu maşina) una faţă de cealaltă. Ce facem noi? Mai nimic. Ce se poate face? Mult. Nevoia este mare. E nevoie să trimitem oameni care să facă misiune transculturală pe termen lung. E nevoie de multă rugăciune. E nevoie de susţinere financiară.

      Dumnezeu să binecuvînteze APME şi bordul acestei agenţii şi Domnul să-i folosească pentru a trezi „uriaşul adormit”.

      joi, 1 aprilie 2010

      Despre păianjeni... dar nu numai

      Ştiaţi că?


      Păianjenii  nu au stomac. Ei îşi injectează sucurile gastrice în prada pe care o prind.

                  Printr-o serie de orificii minuscule, păianjenul injectează în insecta prinsă în plasa lui sucurile sale digestive; în trupul acesteia organele, nervii şi ţesuturile sunt descompuse, dizolvate şi transformate într-o supă călduţă. Această supă este apoi sorbită – exact aşa cum cei mai mulţi dintre noi „sorbim” sufletele unii altora după ce le-am „gătit” în diverse „enzime”: vinovăţie, umilinţă, subiectivisme sau în cruzimea iubirii – ca o combinaţie acidă plăcută. Iar unii dintre noi sunt atât de îndemânatici în folosirea cuvântului  „subcutanat” încât iubiţii noştri continuă să stea şi să zâmbească, de parcă ar mai fi încă în viaţă. Însă dovada faptului că i-am mâncat se găseşte tocmai în grăsimea noastră.



      Majoritatea păianjenilor îşi depun ouăle şi le părăsesc, dar există şi altfel de specii. Iată una care rămâne lângă ouăle sale:
                  Prin sutele de ouă pe care şi le adună în spinare ea pare un fel de gogoaşă greţoasă, boţită şi umflată. Dar aşa este dragostea: ea îl urâţeşte pe cel care iubeşte.
                  Când puii se nasc, ea îi hrăneşte; sucurile ei înmoaie carnea pentru făpturile lor micuţe. Şi totuşi această grijă, specifică fetelor bătrâne, nu-i aduce un nume mai presus de orice nume. Multe mame îşi îngrijesc copiii; lucrul acesta este normal. Ceea ce îl uimeşte pe privitor şi îl face să vadă cerul într-un lucru minuscul este cina cea din urmă pe care ea o are pregătită în caz de nevoie…
                  Uneori hrana se împuţinează şi, oricât de mare ar fi pânza, ea nu poate să prindă insectele care nu există. Uneori apare o scurtă perioadă de foamete pentru mamă şi păianjenii ei. Atunci ei flămânzesc şi ar putea să moară dacă nu mănâncă.
                  Dar apoi, de bună voie, ea înfăptuieşte un act unic în rândul făpturilor vii.
                  Această „fată bătrână” eliberează sucurile gastrice în propriul ei corp. Puii alergă prin abdomenul ei în timp ce ea stă liniştită, digerând nu trupul altuia, ci propriul ei trup, distrugând organele sale care altădată o ţineau în viaţă, până când în cele din urmă viaţa i se stinge.
                  Moare.
                  Ea se transformă în stomac pentru puii ei, devenind ea însăşi hrana lor.
                  Isus le-a zis celor care stăteau împrejurul Său: Eu sunt pâinea vieţii. Eu sunt pâinea vie care coboară din cer; dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va avea viaţă veşnică; şi pâinea pe care o dau pentru viaţa lumii este trupul Meu.
                  Luaţi mâncaţi.
                  El a fost altfel decât oricare dintre noi: a fost „gătit” pe cruce.